Gionică si prostituția (I)

Ionică. Așa îl cheamă. Așa am decis eu că-l cheamă and you can’t do shit about it. Ăsta-i e prenumele în buletin, își mai fură câte-un mișto pe tema asta din când în când de la cunoscuții vechi, suficient de vechi încât să știe că-l cheama așa.  Alții îl alintă Gionică. Dar s-a adaptat. Mai nou se recomandă John, Johnny, e mai cool, dă mai bine. În special la femei. Ei bine, Johnny al nostru nu e nici prea înalt, nici prea scund, nici prea gras, nici prea slab, nici prea frumos, nici prea urât, nici prea sărac, nici prea bogat. E un average Joe.

Într-o bună zi, ca oricare alta, Ionică al nostru își zice “Gioane, n-ai mai avut parte de o femeie de ceva vreme, ce-ar fi să faci ceva în privința asta?”. Și cum ideea proaspăt încolțită nu-i dă pace, pune mâna pe agendă și începe să o rasfoiască. Dă peste numărul ultimei foste, formează înfrigurat, și, în așteptarea răspunsului își face planul despre ce și cum sa zică. După câteva secunde lungi, la celălalt capăt al firului se aude o voce cunoscută, care-l face să-și piardă firul ideilor: